1. Ce servicii oferă Așezământul Sfântul Andrei?
Oferim servicii de îngrijire rezidențială pentru persoane vârstnice: cazare în regim de pensiune completă, asistență medicală și îngrijire corporală, supraveghere non-stop, consiliere socială și juridică, activități cultural-educative și socio-recreative, precum și îngrijire paliativă.
2. Ce pachete de servicii sunt disponibile și care sunt costurile?
Avem trei pachete, stabilite în funcție de gradul de dependență al beneficiarului:
- Pachet Independent (grad dependență 0%) — 130 lei/zi
- Pachet Dependent ușor (grad dependență 50%) — 170 lei/zi
- Pachet Dependent grav (grad dependență 100%) — 240 lei/zi
3. Cum se stabilește pachetul de servicii?
Pachetul se stabilește în urma unei evaluări obiective a stării de sănătate și a statusului funcțional al beneficiarului. Reevaluarea se face anual sau ori de câte ori situația o impune.
4. Care sunt actele necesare pentru internare?
Pentru internare sunt necesare: cerere de admitere, copie act de identitate, acte medicale (scrisoare medicală, analize recente), decizie de pensie, declarație notarială a susținătorului legal și anchetă socială. Lista completă o puteți solicita la telefon sau prin email.
5. Cât reprezintă contribuția beneficiarului?
Contribuția este compusă din 60% din veniturile beneficiarului și/sau o donație a susținătorului legal, în limita costului pachetului. La aceasta se pot adăuga cheltuieli suplimentare (medicamente, materiale sanitare, deplasări etc.).
6. Ce este un susținător legal?
Susținătorul legal este persoana care dă declarația notarială în favoarea beneficiarului și preia o parte din obligațiile acestuia. Poate lua decizii în favoarea beneficiarului dacă acesta se găsește într-un grad de dependență.
7. Poate beneficiarul să părăsească temporar așezământul?
Da, beneficiarul poate absenta motivat pentru maxim 30 de zile calendaristice, cu notificare prealabilă în scris.
8. Unde este situat centrul rezidențial?
Așezământul pentru persoane vârstnice Sfântul Andrei este situat pe Strada Corniștei nr. 12, Alba Iulia, jud. Alba.
9. Cum pot vizita un beneficiar?
Vizitele se fac conform programului stabilit de centru. Vă rugăm să ne contactați telefonic pentru detalii: 0258 818 112 sau 0725 589 804.
10. Cum îmi creez un cont pe portal?
Conturile sunt create exclusiv de administrația asociației. Nu este posibilă auto-înregistrarea. La internarea beneficiarului, veți primi credențialele de acces (utilizator și parolă) pentru portalul online.
11. Cum accesez facturile online?
După autentificarea pe site (secțiunea „Contul meu”), navigați la „Comenzi” — acolo veți găsi toate facturile emise de asociație, cu sumele și statusul plății.
12. Cum pot plăti online?
Plata online se face prin procesator de plata extern iar datele nu sunt stocate pe serverele noastre.
13. Am uitat parola contului. Ce fac?
Pe pagina de autentificare, apăsați pe „Am uitat parola” și veți primi un email cu instrucțiuni de resetare. Dacă întâmpinați probleme, contactați-ne la office@asezamantsfandrei.ro.
14. Cum pot contacta asociația?
Telefon: 0258 818 112 | 0725 589 804 Email: office@asezamantsfandrei.ro Adresă: Str. Corniștei nr. 12, Alba Iulia, jud. Alba